Poezie cercetaseasca

7 Februarie


Chemarea cercetasilor
de Cincinat Pavelescu

Vin’ copile, vin’ cu noi
Nu te ducem la rasboiu,
Ci cu bratul tau inalt
Sa iei muntele cu asalt.

Sa stii drumul care duce
Spre o stanca la rascruce,
Unde sorb in noapte cerbii
Roua limpede a ierbii.

Sa vezi lunci cu mandre flori
Cum imbraca haina’n zori
Si’n poiana cum se pierde
Floarea albastra’n iarba verde.

S’auzi glasuri de caval
Cum te fura ca un val
Pe cand, dulce, soarele
Mangaie izvoarele.

Vii cu noi acum de gusta
Pe cararea’ngusta
Apa dulce din izvorul
Unde bea pastorul.

Toamna vin de’asculta
Cum padurea multa
Pe’nserat isi plange
Frunzele de sange.

Vin sa vezi ca doamna
Noptilor e toamna,
Ca pe vant isi geme
Lungile poeme.

Zboarati de pe frunte,
Grijile marunte,
Vin’ cu noi de fura
Vlaga din natura.

Intr-un corp de stanca
Mintea-I mai adanca.

Cantec in lumina,
Inima crestina
Dragoste de Rege
De neam si de lege.

Astfel o sa fie
Marea Romanie
Tineri bravi cand voi
Veti veni la noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu